În prima jumătate a anului, amenzi usturătoare pentru poluarea apelor uzate

V. Stoica

Primăria Ploiești a anulat, pentru a doua oară, procedura de achiziție directă a serviciilor de expertizare a stației de epurare noi, lucrare rămasă nefinalizată după ce, în anul 2013, s-a decis sistarea lucrărilor.
Nici măcar un expert nu s-a arătat interesat de suma de 25.000 de lei pe care o pusese la bătaie municipalitatea ploieșteană în vederea atribuirii contractului de servicii în urma căreia să se pună pe hârtie, negru pe alb, care este situația actuală a stației de epurare rămasă neterminată, din lipsă de finanțare.
Deși încă nu există o variantă clară privind sursa de finanțare – necesarul estimat fiind de circa 9,5 milioane de euro pentru finalizarea stației noi de epurare, rămasă la aproximativ 80% stadiu fizic – expertizarea tehnică a obiectivului este obligatorie pentru a se cunoaște dacă, de la încetarea lucrărilor, echipamentele, utilajele, dar și clădirile construite au avut probleme odată cu trecerea timpului.
Lucrurile sunt destul de grave, pentru că, deși nu s-a demarat continuarea lucrărilor la stația nouă, municipalitatea ploieșteană – prin Regia Autonomă de Servicii Publice – pierde bani din cauza epurării apelor uzate.
Potrivit unei informări oficiale, în prima jumătate a acestui an, Regia Autonomă de Servicii Publice a fost penalizată de Apele Române – Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova, pentru depășirea concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate evacuate.
RASP a fost sancționată pentru calitatea apelor uzate ieșite din stația de epurare în funcțiune de patru ori până în luna iulie a acestui an, sumele totale ridicându-se la aproape 100.000 de euro. Numai în luna mai 2016, RASP a înregistrat două procese-verbale de constatare a depășirii concentrațiilor maxime admise la poluanți, plus facturile aferente, ale căror valori au fost de aproape 90.000 de lei, respectiv 120.000 de lei. Au urmat alte două facturi emise pentru depășiri ale poluanților în apele uzate, cu valori de circa 77.000 de lei și de 88.000 de lei, prima – emisă în luna iunie, iar cea de-a doua – în luna iulie.
Contrar tuturor acestor sancțiuni, Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești a formulat plângeri în instanță, dosare care se află pe rolul Judecătoriei Ploiești.
Sunt în lucru și documentele necesare eliberării unei noi autorizații de construire, deoarece au expirat cele emise la demararea lucrărilor la stația de epurare. Pentru moment, însă, există fonduri doar pentru realizarea documentațiilor necesare reluării lucrărilor, însă nu s-a găsit o soluție – până în prezent – pentru continuarea și finalizarea stației de epurare.
O variantă, în acest sens, ar fi fost folosirea parțială a unor fonduri din ultimul credit contractat de municipalitate pentru stația de epurare, însă banca nu și-a dat acordul pentru introducerea acestui obiectiv pe lista de lucrări ce pot fi finanțate din banii împrumutați de Primăria Ploiești.
Pe de altă parte, este încă în așteptare finalizarea procesului dintre Primăria Ploiești și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, câștigat de municipalitate în luna noiembrie 2014, dar care a rămas în stand-by la Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind încă demarate etapele recursului. În noiembrie 2014, reprezentanții Primăriei Ploiești credeau că problema finanțării finalizării stației de epurare a fost mai mult de jumătate rezolvată, pentru că – prin decizia magistraților de la Curtea de Apel București – s-a hotărât ca Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să achite suma de 17.967.703,66 lei reprezentând finanţare conform convenţiei nr. 5546/26.10.2006 (nr. 13285/26.10.2006), document în baza căruia au demarat lucrările la obiectivul finanțat inițial prin bugetul Ministerului Mediului și transferat, ulterior, la MDRAP (fără însă a fi și bugetat). Din acești bani, însă, Primăria Ploiești ar trebui să achite și intervenientei în proces –societatea care a lucrat la stația de epurare – o sumă considerabilă.
Lucrurile stau cu totul altfel, acum, pentru că nu se știe, încă, pe banii cui se va finaliza stația de epurare, dar documentațiile referitoare la demararea procedurilor de finalizare a obiectivului trebuie să fie gata până la rezolvarea problemei finanțării.