N. Dumitrescu

Având în vedere că, la Câmpina, mandatele aleşilor locali au fost validate, aceştia depunând jurământul de învestire în funcţie la sfârşitul săptămânii trecute, au fost stabilite şi domeniile de activitate ale acestora. Concret, în funcţie de pregătirea profesională, dar şi de preferinţe, cei 19 consilieri locali au optat pentru a face parte din una dintre cele patru comisii de specialitate ale Consiliului Local Câmpina, prin vot fiind desemnaţi preşedinţii şi secretarii acestora. În conformitate cu legislaţia în vigoare, domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate, denumirea acestora şi numărul de membri, care va fi întotdeauna impar, se stabilesc de către consiliul local, în funcţie de specificul activităţii din fiecare unitate administrativ – teritorială. Concret, din comisia numărul 1 – Buget, finanţe, programe finanțare europeană, administrarea domeniului public şi privat şi agricultură vor face parte următorii consilieri : Elena Albu (preşedinte), Livia Lupu (secretar), Adrian Dochia,Viorel Bondoc, Anda Frâncu. Comisia numărul 2 – Administraţie publică locală, juridic, relaţii cu publicul, servicii şi comerţ, muncă şi probleme sociale, spațiu locativ, drepturile omului şi problemele minorităţilor, pază şi ordine, protecţie civilă, familie şi protecţie copii – Constantin Cândea (președinte), Ioan Petrescu (secretar), Mihaela Petrovici, Daniel Ioniță, Robert Minea. Comisia numărul 3- Amenajarea teritoriului, urbanism, ecologie şi protecţia mediului – Monica Clinciu (preşedinte), Enache Dragomir (secretar), Adrian Pițigoi, Andrei Duran, Ion Dragomir. Comisia numărul 4 – Sănătate, cultură, învăţământ, culte şi tineret, sport şi turism – Florin Frățilă (președinte), Gabriel Dima (secretar), Adrian Dochia, Marian Dulă, Corina Topală. Fiecare dintre cele patru comisii menţionate poate invita să participe la şedinţele sale specialişti din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în special de la unităţile aflate în subordinea legislativului local. De regulă, aceste şedinţe sunt publice, însă se pot invita şi alte persoane care să participe la dezbateri. De asemenea, fiecare comisie în parte poate hotărî ca unele şedinţe sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi să se desfăşoare cu uşile închise. Comisiile de specialitate au următoarele atribuţii principale: analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local; se pronunţă asupra altor probleme trimise de legislativul local spre avizare; întocmesc rapoarte asupra proiectelor de hotărâri şi asupra problemelor analizate, pe care le prezintă consiliului local, dar pot îndeplini şi orice alte atribuţii stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local.