Alex Călinoiu

Aflaţi în pericol să rămână fără locuri de muncă, 28 de angajaţi de la Servicii de Gospodărire Urbană, care asigură mentenanţa mai multor unităţi de învăţământ din Ploieşti – despre a căror situaţie v-am informat recent – vor fi preluaţi de Primăria Ploieşti. Autorităţile locale au primit, ieri, un răspuns de la Inspectoratul Judeţean Şcolar Prahova, care a precizat că aceste persoane pot fi preluate de municipalitate, atât timp cât există bugetul necesar pentru plata lor.
Problemele au apărut recent, după ce reprezentanţii Direcţiei Economice a Primăriei au considerat că deconturile făcute din bugetul local către SGU, pentru activitatea acestor oameni, nu sunt legale şi au refuzat să dea viza pentru transmiterea banilor. La rândul său, conducerea SGU a avertizat că nu-şi va mai permite să le plătească salariile în lipsa banilor primiţi de la Primărie.
Situaţia generală datează, totuşi, din 2013, când, în contextul reducerilor de posturi din administraţia locală, Primăria Ploieşti a fost nevoită să reducă numărul persoanelor angajate ca personal auxiliar în unităţile de învăţământ. Astfel, mai multe posturi au fost tăiate de pe statul Primăriei – instituţia care are statut de ordonator principal de credite – dar, ca să nu rămână mai multe şcoli şi grădiniţe fără femei de serviciu, îngrijitori sau mecanici, acelor oameni li s-a „făcut loc” la SGU.
„Am primit un răspuns de la Inspectoratul Judeţean Şcolar, în care se precizează că ordonatorul principal de credite are posibilitatea să încheie cu ordonatorii terţiari de credite protocoale de preluare a personalului nedidactic. Intenţia noastră este să preluăm aceşti oameni, care asigură mentenanţa mai multor unităţi de învăţământ, în subordinea Primăriei. Mai este nevoie de o analiză a bugetului local, să vedem de unde le putem asigura salariile”, ne-a declarat Răzvan Ursu, viceprimarul municipiului Ploieşti.
Trecerea în subordinea directă a Primăriei ar putea aduce o pierdere financiară pentru aceşti angajaţi, care la SGU au parte de condiţii salariale mai avantajoase. Totuşi, acest lucru trebuie pus în balanţă cu faptul că la SGU aceste posturi nu mai pot fi păstrate prea mult timp.