Alex Călinoiu

După mai bine de o săptămână de criză, generată de plecarea unui specialist către o altă unitate medicală, conducerea Spitalului de Pediatrie Ploieşti a anunţat, ieri, redeschiderea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă. Reprezentanţii spitalului au precizat că, după mai multe eforturi, au reuşit să convingă doi medici să încheie contracte de prestări servicii, lucru care a permis organizarea unei linii de gardă continue.
De la acest lucru plecase, de altfel, întreaga problemă, Spitalul de Pediatrie rămânând, la începutul acestei luni, în imposibilitatea de a organiza o gardă continuă, din cauza numărului redus de anestezişti. Ca urmare a acestei crize, Direcţia de Sănătate Publică a dispus, în urma unui control, închiderea întregii secţii, constatând că unitatea medicală nu are minimum patru anestezişti, aşa cum prevede metodologia, pentru ca secţia să poată funcţiona.
„Din data de 13 septembrie, prin asigurarea liniei de gardă fără întreruperi, a fost ridicată suspendarea activităţii Compartimentului ATI şi a liniei de gardă din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploieşti. Astfel, începând cu această dată, activitatea Compartimentului ATI şi a liniei de gardă se desfăşoară după programul normal. Cerem scuze pacienţilor noştri pentru disconfortul creat în această perioadă”, se arată într-un comunicat semnat de directorul unităţii sanitare, Cătălin Vişean.
În perioada de aproape zece zile în care compartimentul a avut activitatea suspendată, cazurile grave, care au avut nevoie de intervenţia unui medic anestezist, au fost redirecţionate către unităţile de profil din Bucureşti.
Redeschiderea activităţii rezolvă doar pe termen scurt problema, după ce mai mulţi medici care lucrează în alte părţi au fost convinşi să efectueze un anumit număr de ore de gardă pe lună, pentru deblocarea acestui impas. Totuşi, autorităţile ploieştene au precizat că este necesar ca spitalul să scoată cel puţin un post de anestezist la concurs, pentru a exista garanţia că acesta este ocupat şi programul de gardă nu va mai avea întreruperi. În acest context, Consiliul Local Ploieşti şi primăria caută soluţii pentru a propune un pachet motivaţional pentru medicii care vor fi de acord să lucreze în municipiu. Astfel, pe lângă salariu şi plata gărzilor, care sunt reglementate, doctorii ar putea fi atraşi cu un pachet suplimentar, care să includă locuinţă de serviciu şi decontarea transportului sau a cheltuielilor cu telefonia mobilă.