Alex Călinoiu

Primăria Ploieşti va continua programul de distribuire de ghiozdane şi rechizite şcolare către elevii care intră în clasa I, acesta fiind al patrulea an consecutiv în care administraţia locală va transmite în şcoli aceste obiecte.
Ghiozdanele au sosit ieri la Ploieşti, TIR-ul fiind descărcat la sediul Poliţiei Locale, unde reprezentanţii unităţilor de învăţământ pot veni, începând din această dimineaţă, pentru a le ridica.
În total au fost achiziţionate 2.100 de pachete, fiecare incluzând un ghiozdan şi un set de rechizite din care nu lipsesc caiete, blocuri de desen, acuarele, penare şi obiecte de scris. „Este al patrulea an în care municipalitatea acordă un ghiozdan complet utilat copiilor de clasa I. Sperăm ca şi în acest an cei mici să fie încântaţi în momentul în care vor găsi ghiozdanele pe bănci în prima zi de şcoală”, a declarat Alina Istrătescu, şeful Direcţiei Comunicare – Relaţii Publice din Primăria Ploieşti. Furnizorul a fost ales în urma unei selecţii de oferte realizate în luna august de primărie, costul fiecărui ghiozdan, cu toate rechizitele din interior, fiind de 68 de lei cu TVA inclusă. Autorităţile au solicitat, pe baza cifrelor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, 2.100 de bucăţi, număr în creştere faţă de anii precedenţi, când în general se cumpărau 2.000 de pachete care erau acordate în cea mai mare parte elevilor de clasa I, restul – însemnând câteva zeci de ghiozdane rămase nedistribuite – ajungând la copiii din familii nevoiaşe aflate în evidenţele Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare. Valoarea totală a achiziţiei din acest an se ridică la 142.800 de lei.