Alex Călinoiu

Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în şedinţa de ieri, două proiecte care vizează rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli de la Spitalul Municipal şi Spitalul de Pediatrie. În ambele cazuri, proiectele au vizat suplimentarea fondurilor disponibile pentru realizarea unor ample lucrări de modernizare.
La Spitalul Municipal Ploieşti urmează să se construiască un centru de radioterapie. În bugetul realizat iniţial, la începutul anului, fusese aprobată suma de 1 milion de lei, pentru proiectare şi începerea lucrărilor. Ieri, consilierii locali au decis să suplimenteze alocarea de fonduri, prin redistribuirea de la alte capitole bugetare, până la valoarea de 4,5 milioane de lei, echivalentul a puţin peste un milion de euro.
În cazul Spitalului de Pediatrie Ploieşti, consilierii au decis, în aceeaşi şedinţă, suplimentarea bugetului alocat pentru reparaţii capitale, până la valoarea de 485.000 de lei. Lucrările sunt în derulare, iar conducerea estimează că în aproximativ o lună vom putea vedea o cu totul altă faţă a unităţii medicale.
Două proiecte importante, lansate de cele două unităţi medicale aflate în subordinea Primăriei Ploieşti, au beneficiat, în şedinţa de ieri a Consiliului Local, de majorări bugetare. Aleşii municipali au aprobat rectificarea bugetelor de la Spitalul Municipal Schuller şi Spitalul de Pediatrie, măsurile vizând creşterea sumelor destinate proiectării şi construirii unui centru de radioterapie, în cazul primei unităţi medicale, respectiv pentru finalizarea reparaţiilor de amploare care au loc în prezent la spitalul pentru copii de pe strada Mihai Eminescu.
La „Schuller”, înfiinţarea acestui centru reprezintă una dintre cele mai importante investiţii din ultimii ani. Primăria urmează să susţină cheltuielile pentru ridicarea clădirii, existând promisiuni că Ministerul Sănătăţii va aloca fonduri pentru dotările medicale. „Centrul de radioterapie este o necesitate pentru judeţul nostru întrucât incidenţa pacienţilor cu boli oncologice şi care au nevoie de radioterapie cu energii înalte a crescut foarte mult”, se arată în documentele prezentate de conducerea Spitalului Municipal. Prin proiectul votat ieri, în unanimitate, consilierii au aprobat creşterea prevederii bugetare pentru acest obiectiv, de la un milion de lei – suma prevăzută iniţial – la 4,5 milioane de lei.
La Spitalul de Pediatrie, suma prevăzută la capitolul „Reparaţii capitale aferente activelor fixe” a crescut de la 400.000 de lei la 485.000 de lei. Aici, lucrările sunt în desfăşurare, iar conducerea unităţii estimează că acestea se vor finaliza luna viitoare.