Violeta Stoica
Achiziţiile directe de produse sau de servicii, care nu implică organizarea unei licitaţii, sunt deseori mană cerească pentru firmele care încheie contracte cu autorităţile contractante. În multe dintre cazurile în care primăriile fie organizează aceste proceduri, fie cumpără direct ceea ce le interesează, se potriveşte zicala: „Fiecare cu ce-l doare!”. Dacă autorităţile publice locale din oraşe şi municipii se ocupă mai mult de organizarea de licitaţii de lucrări cu finanţare europeană, reprezentanţii primăriilor comunale şi ale oraşelor mici din judeţul Prahova lansează proceduri de atribuire care se potrivesc de minune vorbelor de mai sus.
Printre picături, în cazul achiziţiilor directe, se mai strecoară câte un autoturism, aparatură de stimulare a musculaturii, dar şi „renumitele” strategii pe termen lung ale localităţilor, care se dovedeşte că nu sunt deloc ieftine.
Banii publici, care ar putea fi folosiţi pentru lucrări de modernizare a străzilor, sunt aruncaţi, pur şi simplu, în unele cazuri, pe bunuri care nu ar fi indispensabile funcţionării autorităţilor publice locale.
Până în prezent, în cazul multor autorităţi publice locale din judeţul Prahova, anul 2014 pare să fi fost propice achiziţiilor directe. Pentru că legislaţia permite acest lucru, reprezentanţii primăriilor au cumpărat fără licitaţie tot ce le-a trecut prin cap.
Cazul oraşului Băicoi este grăitor. Potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, la capitolul cumpărări directe atribuite în prima jumătate a acestui an apar, printre altele, un autoturism de teren, un banc profesional şi multifuncţional pentru musculatură, o bicicletă magnetică, o bandă de alergare multifuncţională, precum şi realizarea renumitei strategii de dezvoltare locală pentru anii 2014-2020. Cele mai mari sume au fost plătite, pentru produsele şi serviciile enumerate, aşa cum era de aşteptat, pentru autoturismul de teren şi pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a localităţii: 63.600 RON, respectiv 40.000 de RON.
Un alt exemplu este oraşul Comarnic, acolo unde, tot prin cumpărare directă, au fost achiziţionate nenumărate componente pentru iluminatul public, împărţite pe loturi, toate „cumpărăturile” fiind făcute de la aceeaşi firmă şi care, adunate, ar fi ajuns la sume impresionante, în cazul încheierii unui contract de furnizare a tuturor produselor necesare pentru reabilitarea iluminatului public din oraşul de pe Valea Prahovei.
La Comarnic, cea mai mare sumă pentru o achiziţie directă a fost alocată reactualizării PUG, conform datelor din SEAP – aproape 126.000 de lei!
Şi Primăria Urlaţi a apelat deseori, în acest an, la cumpărarea directă de servicii sau de produse. Aici, cea mai mare sumă (27.500 de lei) a fost alocată pentru extinderea instalaţiei termice la spălătoria Spitalului Orăşenesc Urlaţi, de această dată neputând, însă, fi pusă problema dacă investiţia a meritat sau nu.
Nici comunele nu se lasă mai prejos la organizarea licitaţiilor. Nemaifiind vorba despre cumpărări directe, pentru că sumele alocate sunt mult mai mari, cele mai recente exemple, diametral opuse, sunt cele ale localităţilor Şoimari şi Proviţa de Sus. La Şoimari se pare că toate problemele din localitate au fost rezolvate, iar autoritatea locală are nevoie stringentă de extinderea sediului primăriei. Costul estimat al lucrărilor se ridică la aproape 637.000 de lei, din fonduri bugetare. Potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, aceasta este singura licitaţie lansată în acest an de această autoritate contractantă.
La polul opus, se regăseşte Proviţa de Sus, acolo unde reprezentanţii localităţii s-au gândit să organizeze o licitaţie pentru extinderea iluminatului public pe raza comunei, cu o sumă similară celei de extindere a imobilului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii primăriei din Şoimari. În acest caz, finanţarea este asigurată prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Tot prin PNDR şi tot la Proviţa de Sus, s-a organizat încă o licitaţie pentru achiziţionarea de mobilier pentru o şcoală şi o grădiniţă de pe raza comunei, precum şi pentru echipamente destinate instituţiilor de învăţământ.
Aşadar, fiecare autoritate publică îşi evaluează priorităţile „la cumpărături” în funcţie de necesităţi, care nu sunt întotdeauna în concordanţă cu cele ale comunităţilor locale.
