De cateva zile, a inceput sa rasara soarele si pe strada Spitalului Municipal Campina (SMC). Reprezentantii acestuia au castigat, recent, unul dintre cele sase procese pe care le are cu Clinica Romgermed Bucuresti, cu care incheiase, in anul 2008, un contract extrem de pagubos. Cu siguranta, cel mai pagubos din intreaga existenta a celui mai mare spital din jumatatea nordica a judetului. Potrivit unei declaratii facute recent, in plenul legislativului campinean, de catre consilierul municipal Calin Tiu, care a condus aproape un an destinele spitalului, “clinica bucuresteana a incheiat astfel de contracte inechitabile, politice le-as spune, cu zeci de unitati spitalicesti din tara, multe dintre spitalele respective acumuland,
intr‑un mod dubios si rapid, datorii mari fata de Romgermed”. Contractul cu pricina a fost semnat de cei trei membri ai Comitetului Director: dr. Alexandru Matei (aflat, la momentul semnarii, spre sfarsitul primului sau mandat de manager al spitalului, Matei revenind pe post in decembrie 2009), dr. Leonida Pitigoi (director adjunct, la momentul respectiv), si ec. Constanta Titei (director economic). De fapt, despre aceasta din urma, care a indeplinit o perioada, dupa primul manageriat al doctorului Matei, functia de manager interimar, se spune ca s-ar afla in spatele incheierii acestui contract ce a dus SMC intr-o situatie financiara dezastruoasa, cu 10 milioane de lei datorii, la nivelul anului 2009, sterse ulterior, inainte de preluarea spitalului de catre municipalitatea campineana. La inceputul anului 2009, manager-general a ajuns medicul Calin Tiu. Imediat dupa alegerile prezidentiale din 2009, Alexandru Matei a revenit in aceasta functie. In ianuarie 2010, dr. Matei a reziliat contractul cu firma Romgermed, considerand ca aceasta nu si-a respectat obligatiile contractuale. Contractul dintre clinica bucuresteana si Spitalul Municipal Campina presupunea preluarea de catre Romgermed a serviciilor de laborator in anumite conditii (angajarea si salarizarea personalului medical al spitalului necesar activitatii de laborator, modernizarea laboratorului cu aparatura performanta, asigurarea de aditivi etc). Din pacate, contractul s-a dovedit a fi unul foarte impovarator pentru SMC, in conditiile in care clinica incasa lunar 100.000 de lei, fara a respecta in totalitate partea sa de obligatii. In plus, s-a descoperit ca ambele parti nici nu aveau acelasi text al contractului, in exemplarul Romgermed fiind stipulate conditii care nu se regasesc in exemplarul SMC, cum ar fi achitarea de catre spital a contravalorii investigatiilor paraclinice de laborator in termen de 10 zile (in exemplarul spitalului, termenul este de 30 de zile), de la data eliberarii facturii, cu perceperea unor penalizari de 0,2% pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu termenul scadent. Clinica bucuresteana s-a considerat nedreptatita de rezilierea contractului si a dat in judecata SMC, cele doua unitati fiind implicate in sase litigii comerciale, deoarece fiecare dintre ele pretinde diferite sume drept despagubiri de la cealalta. Procesul la care ne referim, castigat de SMC, are ca obiect o contestatie la executarea unei somatii de plata de un milion de euro, datorie despre care conducerea firmei bucurestene pretindea ca a fost acumulata de spital de-a lungul timpului. Dupa ce spitalul campinean a primit de la Romgermed somatia de executare a respectivei datorii, conturile SMC au fost blocate. Avocatii spitalului au reusit sa le deblocheze printr-o cerere de suspendare a executarii acestei somatii pana la solutionarea procesului (adica a contestatiei la executare). Spitalul a castigat atat la fond, la prima etapa a procesului, cat si la recursul promovat de Romgermed, instanta de judecata considerand ca modul de facturare al clinicii nu fusese legal. De altfel, hotararea instantei este asemanatoare cu opinia managerului Alexandru Matei, potrivit careia nu este pagubos contractul, cat este de ilegal modul in care acesta a fost aplicat si respectat de catre Romgermed. Deocamdata, viitorul financiar al celui de-al doilea spital prahovean nu este afectat, dar nici asigurat. Insa daca pierdea procesul, spitalul ar fi putut intra intr-un colaps financiar fara precedent, cu consecinte dintre cele mai grave.
Adrian BRAD